Gândacul care trăiește de la sfârșitul ultimei epoci de gheață

de: Bianca Prangate
11 02. 2019

Un gândac a fascinat comunitatea științifică prin faptul că existența lui poate  fi explicată doar în două feluri: ori a petrecut ultima epocă de gheață într-o peșteră acoperit de gheață ori a reușit să călătorească de unul singur între continente în ultimele zeci sau sute de ani.

Gândacul cu pricina se numește Haplocampa wagnelli și a fost găsit într-o peșteră calcaroasă din Insula Vancouver a Canadei. Are cam 5 milimetri lungime, șase picioare și este atât de alb încât aproape că este transparent. Deși arată precum o insectă mică, gândacul face parte dintr-un ordin al creaturilor cu șase picioare (hexapodele), numit diplura. Dacă nu ai ști însă că este atât de special, gândacul ar părea unul banal, pe care îl găsești în grădină.

Cercetătorii au descoperit gândacul într-una din cele mai nordice regiuni din lume. „Aceasta este o specie foarte interesantă pentru că arată de parcă a trăit în subsolul peșterilor – pentru mai mult sau mai puțin timp”, a explicat unul din cercetători, Alberto Sendra, de la University of Alcalá din Spania, într-un interviu cu Canadian Press. „Asta înseamnă că pot supraviețui în perioada glaciară. Iar asta este foarte remarcabil pentru că nu există niciun exemplu de specii care să trăiască în zonele subterane care se află atât de în nord”.

Teoriile cercetătorilor sunt că fie H. wagnelli a stat în ultimii 26.500 de ani în subteran, cu un strat de gheață deasupra sa, fie strămoșii săi l-au împins de la spate pe un pod imens de suprafață, care ar fi dispărut între timp. Încă nu se știe care din ele este cea adevărată, dar dacă vrei să citești despre restul concluziilor cercetătorilor, poți intra aici.